Bulevardul Alexandru Lăpușneanu 66, Constanța
Programări: 0755 800 003
Infiltrații articulare
Descriere
Infiltrațiile intraarticulare cu plasmă îmbogățită cu trombocite (PRP), acid hialuronic sau ser autolog (SANAKIN) sunt tratamente utilizate în recuperarea medicală pentru a gestiona durerea, inflamația articulară și deficitul de mobilitate. Scopurile acestor infiltrații sunt ameliorarea durerii și îmbunătățirea funcției articulare prin reducerea inflamației și promovarea vindecării țesuturilor. Deoarece au efect regenerator asupra țesuturilor, reprezintă una dintre metodele minim invazive de reducere a efectelor îmbătrânirii (afecțiunilor degenerative) și de menținere a parametrilor funcționali optimi pe termen lung. Plasma bogată în trombocite (PRP), este derivată din sângele pacientului și conține o cantitate concentrată de trombocite și factori de creștere care promovează vindecarea și regenerarea țesuturilor. Acidul hialuronic este o substanță care se găsește în mod natural în lichidul articular și acționează ca un lubrifiant și un amortizor pentru articulații. Contribuie la îmbunătățirea mobilității, reducând frecarea. Serul autolog este, de asemenea, derivat din sângele pacientului și conține o varietate de proteine și factori de creștere care pot ajuta la reducerea inflamației și la promovarea vindecării țesuturilor. Injecțiile cu ser autolog s-au dovedit a fi eficiente în tratarea diferitelor afecțiuni articulare, inclusiv osteoartrita, artrita reumatoidă și tendinita. Acționează prin reglarea răspunsului imunitar la inflamație. Acesta conține interleukina-11, o proteină naturală care stimulează producția de trombocite și promovează vindecarea țesuturilor. Rezultatele acestor infiltrații pot varia în funcție de fiecare caz în parte și de gravitatea afecțiunii tratate. În medie, rezultatele se instalează la aproximativ 2 săptămâni post injectare și se mențin pe o perioadă de 6 luni - 1 an, sau pot fi chiar permanente, în funcție de patologie și severitatea acesteia. Procedura în sine este efectuată de către medicul specialist în urma unui consult, este minim invazivă și foarte puțin dureroasă. În funcție de substanța injectată și de recomandarea medicului, intervenția poate fi unică sau se necesită repetare în suite de 2-3 ședințe, la interval de 2 săptămâni.